Umplem golurile nedorite, hidoase cu niste cuvinte care nu fac decat sa raneasca. Uneori ucidem chiar absolutul prin ceea ce spunem doar ca sa nu tacem si tot nu ne oprim. Si ajung astfel la ideea ca mai bine nu am avea drept arme cuvintele. Sau, pur si simplu, nu am cunoaste termenul ,,arma" sau ,,razboi" ... ,,moarte", ,,iubire" si ,,Dumnezeu". Eul propriu ar fi mult mai pur! Astfel, mintea omului, subconstientul individului, ar avea parte de mult mai multa liniste si mult mai putina suferinta, necunoastere si ignoranta. Apare astfel o problema etica de a alege intre aparenta si esenta. Eu aleg ESENTA. Prefer putin si de calitate in locul reversului, al cantitatii. Dar ceilalti? Cati dintre ei aleg identitatea in locul etichetei? Cine mai este dispus sa piarda un avantaj in favoarea conservarii eului? Caci, probabil la asta se reduce sensul intregii existente umane: identitate vs. tot. Si mi-e teama ca voi ajunge si eu la fel. Sa transform timpul, o mare necunoscuta, in inamicul meu, cel care isi urla trecerea prin fata ochilor mei si eu sa incep sa alerg dupa el fara rost.
,,Totul se naste din frenetism si se distruge prin plictis" E. M. :x
,,Totul se naste din frenetism si se distruge prin plictis" E. M. :x
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu