Mi se inchid ochii si nu te mai vad. Te caut in intuneric, dar nu te gasesc. Am gasit pe altcineva. Mi-a spus ca nu mai esti. Dar nu am vrut sa cred. M-am obligat sa cred ca doar m-am departat putin in timpul cautarilor. Si am continuat sa te caut. Am obosit si am luat o pauza, dar mi-am amintit de tine si am pornit sa te caut din nou. Stii ce greu este sa cauti ceva pe intuneric? Dar si mai greu este sa gasesti ceva pe intuneric! Am inceput sa te strig gandindu-ma ca ma vei auzi si vei veni spre mine. Dar nu ai venit. Mi-am dat seama ca nu te voi gasi...sau ca nu mai esti. Si m-am simtit atat de singura...si de pierduta...Inconjurata de negru...Negrul este apasator. Ma ininda si ma ineaca. Incerc sa respir. Incerc sa strig dupa ajutor. Nu pot. Intunericul m-a cuprins. Sunt parte din el. Eu sunt intunericul. Si...nu stiu...sa plec iar dupa tine? Sa te las? Nu vreau sa fiu singura. Te vreau aici, cu mine, pentru ca sunt in intuneric din cauza ta.
Dar...mai bine te las caci simt furia. Si imi este indeajuns intunericul. Nu mai am nevoie nici de tine, nici de furie, nici de iubire.
Intunericul este perfect. Mai am ramas un singur strop de venin, ramas din lumea in care noi doi am haladuit impreuna inainte. Ti-l trimit tie prin mesageri batrani pentru a-ti amari restul existentei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu