Era in gradina. Se trudea sa planteze niste flori care in gradina copilariei ei erau din abundenta. Se saturase sa faca doar ceea ce era util si azi, pentru ca era prima zi de primavara cu soare, se hotarase sa planteze ceva ce ii amintea de trecut. Ceva ce si copilul ei sa iubeasca asa cum si ea iubise. Huh...Fetita ei...Imaginea ei stergea toate regretele. Cand o tinea in brate, uita ca sub impulsul romantic nesabuit se casatorise cu un barbat sarac. Uita ca se casatorise ca sa le demonstreze parintilor ei ca ea este diferita de ei, de lumea lor. Uita ca barbatul ei era plecat in razboi si ca ele se zbateau intr-o groazanica saracie. Era furioasa ca plecase el. Le parasise. Isi amintea cat de speriata era dupa ce se casatorise- era obisnuita cu luxul, ca servitorii sa faca toata treaba, iar ea nu trebuia decat sa se bucure de viata. Acum trebuia sa locuiasca intr-o casa modesta, si totul din cauza capriciilor ei. Si mai era si nenorocitul asta de razboi!

Erau doar ea si fetita ei. Se simtea tradata, parasita, furioasa. Si cel mai mult se temea pentru fetita ei, cu atatea boli care ucideau zilnic. Sirul gandurilor ii fu intrereupt de o vecina care venise sa o anunte cine mai murise. Se ridica in timp ce isi stergea de pe fruntea inalta broboane de transpiratie. Fata ei cu piele stravezie ii trada iritarea- acum se vorbea deespre moartea ca si cum ar fi ceva normal, dar ea inca nu se putea obisnui. Ochii ei albastrii, candva uluitori, tradau nervozitatea si oboseala- se murea pe front si se murea acasa. Era din ce in ce mai ingrijorata de pentru fetita ei. Daca avea sa pateasca ceva? Sau daca patea ea ceva, cine se va ingriji de copilasul ei?

Dupa scurta vizita a vecinei, intra grabita in casa ca sa verifice copilul. Ea se juca fericita si nepasatoare in tarcul improvizat.Se aseaza obosita pe un scaun, lasa parul dezordonat sa alunece de sub boneta veche si sterge mainile crapate si zgariate de rochia jerpelita. In ultima vreme era din ce in ce mai obosita. Se simtea sfarsita. Nu stia ce avea sa faca in continuare.

:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:

Epidemia a rapus-o si pe ea. Dupa mai multe zile in care a fost inconstienta, s-a trezit. Primul ei gand s-a indreptat catre fetita ei. Ce avea sa se itample cu ea? Barbatul ei era mort, iar ea avea sa moara in curand, o stia. Atunci a hotarat ca trebuie sa isi cheme parintii. Stia ca vor suferi cand o vor vedea, dar trebuia sa isi ia nepoata cu ei. Tatal ei, probabil, nu va dori sa o vada din cauza tradarii, dar stia va mama ei il va convinge.

:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:

Cand s-a trezit, parintii ei erau la capatul patului cu vopseaua cojita. Tatal ei statea drept, arogant, doar ochii tradandu-i ingrijorarea. Mama ei avea umerii plecati si isi stergea lacrimile cu o batista brodata. Cu ultimele farame de putere si rusinata, i-a implorat sa ii ia fetita si sa o ingrijeasca, sa o iubeasca asa cum au iubit-o pe ea. Si cand va creste sa ii povesteasca de mama ei. Sa ii spuna ca a avut o mama care a iubit-o mai mult decat propria-i viata si care o va proteja mereu. Sa nu o lase sa o uite. Sa nu o lase sa ii repete greseala. Sa ii spuna ca ea totusi nu regreta nimic pentru a avut o minunata fetita.

Din ea mai traiau doar ochii ei care licareau, si ei insa chinuiti de boala. Dupa ce si-a privit fetita pentru ultima oara, au murit si ei. Parintii au privit trupul care odata era intr-o continua miscare, fata, animata inainte de dragostea pura pentru viata, buzele care spuneau intotdeauna ceva incantator. Acum toate erau nemiscate, rapuse de boala necrutatoare.

Au luat copilul si au iesit din cocioaba. Si-au privit nepoata si au vazut in ea pe fetita lor de altadata, fericita si nepasatoare.

:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:...:

Se intorcea in sfarsit acasa. Statuse inconstient mai multe saptamani la rand. Acum era la cativa metri de casa lui si ii venea sa urle de fericire. Isi iubea cu disperare nevasta si murea de nerabdare sa isi cunoasca copilul pe care nu il vazuse niciodata. Se simtea cel mai fericit barbat din lume. De acum nu va mai pleca niciodata de langa ei. Vor fi cea mai fericita familie.

Cand se apropie de casa vede in gradina flori frumoase printre balarii. Si casa era in paragina. Intra in casa si il izbeste aerul statut. Un sentiment sumbru il cuprinde. Se mai uita inca o data prin casa si gradina si il cuprinde panica. Alearga la vecinii lui, insa acestia murisera, iar noii proprietari habar nu aveau ce se intamplase cu familia lui. Simtea cum se sufoca. Ar fi vrut sa fie doar un vis. Familia lui a disparut. Sau a murit. Disperarea il ineca. Dupa ce s-a mai plimbat prin casa, dupa ce a magaiat hainele nevestei lui si ale copilului pe care nu l-a cunoscut niciodata, si-a dat seama ce va face.